adâncit în purpuriu

By mincos

Stadionul Cotroceni, 31 octombrie 2007, concert “deep” ca muzică şi mesaj, precum şi foarte “purple” ca efecte scenice. V-aţi prins: vorbesc despre Deep Purple. Este a doua vizită a trupei londoneze în România (prima oară în 1996) şi poate, cine ştie, vor apuca şi urmaşii mei să-i vadă pe viu într-o bună zi.

Jos pălăria pentru moşuleţii de la Deep Purple! De fapt, fesul, pentru că a fost la ora concertului un frig cumplit. Nu sunt multe formaţiile care se pot lăuda cu un echilibru atât de natural între voce, chitară, bass, tobe şi clape. Dar să-i luăm pe rând.

Ian Gillan (vocal) a arătat că şi bătrâneii mai pot cânta :) Oricum, a avut o voce parcă mai proaspătă decât a avut Robert Plant în vara asta, tot la Bucureşti. De precizat că Gillan a mai cântat pentru Black Sabbath şi că a fost vocea lui Iisus de pe albumul Jesus Christ Superstar din 1970.

Steve Morse (chitarist) nu numai că nu a inventat codul cu acelaşi nume (nu zic “codul cu nume omonim”, căci ar ieşi un pleonasm monstruos), dar şi-a început incursiunea în lumea muzicii cu lecţii de pian şi clarinet. Totuşi, a fost cooptat în calitate de chitarist după plecarea lui Ritchie Blackmore din 1993. Şi bine că s-a întâmplat aşa, căci Morse a fost declarat pentru cinci ani la rând “Best Overall Guitarist” de către revista Guitar World şi a intrat astfel în “Guitar Player Hall of Fame” (care mai are un singur membru – Steve Howe de la Yes). Iată şi una dintre cauze:


Roger Glover (basist) cred că ar trebui să-i dea nişte filmuleţe cu tehnica sa fenomenală de bass chiar şi lui Boro de la Iris.

Ian Paice (toboşar – desigur, sună a “gogoşar”, dar nu-i nimic, vă dau voie să mâncaţi după ce terminaţi de citit aici) e singurul membru fondator care mai cântă în formaţie, un fel de Nelu Dumitrescu al Iris-ului.

Don Airey (clăpar) cântă cu Deep Purple abia din 2002, când i-a luat locul lui Jon Lord. Este foarte apreciat pentru intro-ul creat la piesa Mr. Crowley a lui Ozzy Osbourne. Iar începând cu 31 octombrie a.c., este apreciat de români şi pentru faptul că a cântat Ciocârlia pe un stadion bucureştean. :) :) :)



Iată şi câteva bile negre pentru concert: ca să intrăm, a trebuit să stăm la cea mai mare coadă pe care am văzut-o la vreun concert şi nu numai (greu să auzi formaţia din deschidere, când te afli la un rând mai lung de un kilometru); problemele tehnice au depăşit limita bunului simţ (de vreo patru ori s-a întrerupt sunetul din boxe, o dată chiar la piesa Smoke on the Water) (nici la Phoenix “40 de ani”, în 2002, nu au fost parcă aşa mari probleme). Dar cel mai mare minus ar fi că, deşi au interpretat piese ca Black Night sau Smoke on the Water, nu au cântat Soldier of Fortune (cea pe care o cântă şi Cristi Minculescu pe Athenaevm) sau – nu se poate aşa ceva! – Child in Time! :(

Până la urmă, să le acordăm celor de la Deep Purple o bilă nici albă, nici neagră, ci mai de grabă purpurie. Oricum, de supărare, vă pun mai jos piesele pe care nu au vrut să le cânte :)


Etichete , , ,

2 Răspunsuri la “adâncit în purpuriu”

  1. Bloom spune:

    Nu prea te-ai documentat…nu mai canta ‘Child in Time’ de multa vreme.Ultima oara s-a intamplat in 2002 cand vocea nu a mai facut fata si a trebuit sa fie ajutat de catre chitara sa atinga acele tonalitati legendare.Nu trebuie sa fii trist deci :)

  2. cantafabule spune:

    IRIS a fost, este si va ramane ceea ce este mai bun in rock-ul romanesc. Veniti cu totii la un concert de rock’n’roll. Suporterii IRIS-ului pot acum sa se bucure de un nou site, complet, plin cu informatii updatate, cu fotografii si filmari din concerte, la adresa http://www.iris-fansite.ro

Lasă un Răspuns