gurile rele să tacă, vocile (bune, rele) să cânte

Îmi spunea cineva, într-un comment la post-ul anterior, că Deep Purple nu mai cântă Child in Time din 2002, când vocea “nu a mai făcut faţă”.

Ce pot spune? Ruşine să-mi fie! Şi totuşi… să le fie şi lor, că asta e doar o scuză (că nu mai poate vocea). Adica da, se ştie că îmbătrânirea aduce cu sine şi o îngroşare a vocii, precum şi o scădere a ambitusului (fără legătură cu alcoolul sau ţigările)… căci aşa e viaţa, dar există modalităţi de a evita problema.

Iată de ce, pe albumul S&M, Metallica îşi cântă piesele cu un semiton mai jos decât le cântau cu mulţi ani înainte, când fuseseră lansate pe albumele anterioare. Tocmai pentru că James nu mai poate ca în tinereţe. Să nu uităm că piesa Sad But True a fost întotdeauna cântată cu un semiton mai jos decât acordajul standard (pe S&M o cântă chiar cu două semitonuri, deci cu un ton mai jos) tot din acelaşi motiv: bătrâneţe + alcool + băutură (+femei?) = voce de moşulică.

Alt caz celebru e al formaţiei Nirvana, care cânta multe dintre piese cu un semiton mai jos decât acordajul standard, ca să sune totuşi bine. De asemenea, unele cântece făcute iniţial în acordajul standard (a se vedea About a Girl), aveau să fie coborâte mai târziu (pe albumul Unplugged in New York, spre ex.) cu un semiton, pentru ca vocea lui Kurt Cobain să poată ţine pasul…

Cu alte cuvinte, poţi înşela atât vârsta, cât şi limitările vocale care o însoţesc… De fapt, cred că motivul pentru lipsa “controversatei” piese (controversată, după cât tam-tam fac eu aici ) e plictiseala. Te saturi să cânţi mereu anumite piese. Chiar Kurt declara că ura Smells Like Teen Spirit şi că nu mai voia să o cânte în concerte (au avut probleme din cauza asta, căci prin contract erau obligaţi să cânte piesa). Am ajuns să văd că până şi Irisul a ajuns să nu mai cânte chiar întotdeauna Floare de iris…

Am uitat totuşi să spun în post-ul anterior că puteau să o cânte (ştiam că nu e în setlist-ul vehiculat înainte de concert şi că nu fusese nici în setlistu-ul altor concerte anterioare celui din România), pentru că, deşi nu a fost un public extraordinar (departe de a fi plin stadionul, din păcate), meritam totuşi ceva care să suplinească impresia proastă lăsată de defecţiunile tehnice.

Îmi amintesc de o mică defecţiune tehnică la Placebo, tot la noi, în 2006. S-a scuzat Brian Molko de nu ştiu câte ori, de-mi venea să-l bat, cu atât mai mult cu cât mare parte dintre cei prezenţi probabil nici nu si-ar fi dat seama că s-a întâmplat ceva (nu a fost atât de vizibilă defecţiunea, oricum nu ca la Deep Purple). Or, Gillan nu prea a găsit de cuviinţă să facă şi el ca Molko. Şi dacă nu a făcut asta, am sperat şi eu, ca romanu’ naiv, că vom primi şi noi un Child in Time în locul scuzelor dar asta e…

Pariu pentru viitor! – vor mai cânta piesa până se retrag, măcar o dată, aşa… în ciuda tuturor declaraţiilor făcute în 2002 “parol!”

Etichete child in time, deep purple, iris, metallica, nirvana, placebo