iubirea mea albastră

Motto: “Blues-ul nu intră cu forţa în casa nimănui. Dar dacă i-ai deschis uşa, nu mai poţi să-l dai afară.” (Mihai Godoroja)

În post-ul anterior vorbeam despre cât de benefic poate fi acronimul BS, atunci când se prezintă ca o combinaţie bicefalică între Berea Stejar şi Blind Spirits (neapărat în ordinea asta). Iată că, pe 8 decembrie 2007, stejărelul a lipsit cu desăvârşire. Am avut însă trupa Blue Spirit (Blue, nu Blind; şi la singular), alături de Mike Godoroja (impresarul celor de la Iris).

Seară friguroasă: ceaţă afară, ceaţă înăuntru (de la fumul de ţigară, evident). Şi mult blues albastru într-un loc – culmea! – verde: Green Hours.

Incredibil cu câtă pasiune pot cânta oamenii ăia. Pentru că, pentru ei, blues-ul (“iubirea mea albastră”) este muzica în care “te poţi exprima pe tine însuţi”. Or, dacă ecumenismul este mişcarea care încearcă să unească toate religiile creştine, blues-ul chiar a făcut-o.

Acum că tot ninge afară ca în Andersen, trebuie spus că dacă aveţi nevoie de un povestitor, Mike Godoroja este acela: căci spune omul nostru, între piese, vorbe cel puţin la fel de frumoase ca în cântecele sale. Aşa am aflat cum poţi face un milion de euro cu o formaţie de blues. Nu ştie nimeni? Ei bine, pornind de la două milioane de euro.

Cine a ascultat cel mai nou material Iris – Cei ce vor fi – ştie că pe dublul album apare şi Blues pentru tine, cântată chiar cu Mike. Şi ştiu că sună a blasfemie (“blasfemator”, eventual; oricum, nu blasfemiator, cum cred unii olteni inculţi), dar tocmai piesa asta mi se pare cea mai frumoasă de pe întreg albumul Iris. Eu am putut-o asculta live şi la concertul Iris 30 de ani, şi sâmbătă seară în Green Hours. Voi o puteţi asculta chiar acum, nu tocmai live, dacă apăsaţi aici.

M&BS au mai cântat o groază de piese, de la Prins în trafic (varianta românească a lui Crosstown Traffic – Jimi Hendrix) la Capra vecinului (precedată de “trăiască”, nu de mioriticul “să moară”).

Maniac cum sunt, mi-am stors creierii (căci google-ul nu prea m-a ajutat) în dorinţa de a afla unde am mai auzit versurile “ai vrea să pleci/ ai vrea ca să rămâi” de pe O zi albă. Răspuns: niciunde! În schimb am auzit ceva asemănător (nu-s maniac degeaba) la Tudor Gheorghe, pe versurile lui Tudor Arghezi: “voiam să pleci, voiam şi să rămâi/ ai ascultat de gândul cel dintâi” (De-abia plecaseşi).

Dacă la concertul lui Ioan Gyuri Pascu fusesem entuziasmat de faptul că “prichindelul vesel” cântase cu sticla de bere, atunci vă daţi seama că eram în delir când Cătălin “Ţeţe” Rădulescu (membru în Blues Spirit, omul care ar face şi scaunele să danseze, a nu se confunda cu “musca ţeţe” – care, dimpotrivă, adoarme) şi-a lăsat deoparte muzicuţa şi a arătat că se poate cânta la orice: la tălăngi, la linguri, la oale, la “punga de la metrou”, la “ouăle de Paşti” şi aş mai putea enumera o valiză întreagă de instrumente improvizate (dacă le-aş şti denumirile; până aflu eu cum se cheamă, hai să le numim “acareturi filosofice”). Ceva comparabil am mai făcut eu acasă (promit să ma filmez într-o zi ), precum şi oamenii din filmuleţul ăsta.

Una peste alta, prezenţa scenică a lui Mike este una cel puţin pitorească: ştie toate giumbuşlucurile posibile, inclusiv o şmecherie pe care o făcea Screamin’ Jay Hawkins în Frenzy (daţi un click pe preview, dacă nu aveţi bani de download). Garantez că e genială piesa (a se citi “râzi şi cu fundu’ când o asculţi”).

Mike Godoroja & Blue Spirit au încheiat seara cu o variantă acapella a piesei Bye Bye Life de pe sountrack-ul filmului All That Jazz (mai frumoasă varianta lor decât originalul): “Bye bye life/ Bye bye happiness/ Hello loneliness/ I think I’m gonna die”, care a devenit, în cele din urmă, “Hello life/ Hello happiness/ Bye bye loneliness/ I think I’m gonna live!”

Etichete bere, blue spirit, blues, green hours, mike godoroja, stejar